My Hero for life




        Mi-ar lua prea multă vreme să-mi analizez viața și să găsesc o persoană care să mă fi influențat într-un mod dramatic. Așa că voi vorbi din perspectiva personajului meu din jurnalul de pe forum, Esmeralda „Lilly” Uchiha.
        ~ Analizându-mi viața, văd derulându-se o grămadă de evenimente, unele mai ciudate ca altele. Dar cel mai mult persistă două persoane atât de opuse ca fire, încât mă-ntreb cum au putut amândouă să-mi influențeze atât de mult viața, în bine. Este vorba, pe de-o parte, de fratele meu cel mai mare, Kevin, care mi-a fost alături când viața mea a luat o întorsătură dramatică și m-am transformat în vârcolac, și pe de altă parte, este vorba despre Griffi, una dintre profesoarele mele de la Veritons.
Griffi mi se părea la începuturile mele la Veritons cineva foarte încrezut și o persoană pe care n-aș putea respecta foarte mult. Cred că și ei îi păream antipatică multă vreme, deoarece eram o elevă de-a dreptul imposibilă. Cu timpul, prăpastia s-a adâncit, cu atât mai mult cu cât m-am transformat în vârcolac. Dar ceva s-a-ntâmplat undeva, la sfârșitul anului V la Veritons; ceva ce mi-a schimbat încet, dar sigur concepția despre lume și mai ales despre Griffi.
        Domnișoara vampiroaică pe care o „uram” atât de mult era o pacifistă înnascută. N-am înțeles-o de la început. Dar am început să o adopt fără voie. Mă trezeam visând cum ar fi dacă noi, vârcolacii, am putea să ne aliem cu unii vampiri – acei vampiri „vegetarieni” care se forțau să supraviețuiască fără sânge uman. Nu mi-a fost ușor să trec peste orgoliul meu imens și să accept faptul că împărtășesc aceeași viziune cu „dușmanul de moarte”; cu atât mai mult să lupt cu întreaga haită pentru a-i face să-nțeleagă că nu toți „sugătorii de sânge” sunt malefici. Dar cu timpul am învățat să lupt „până la moarte” pentru propriile concepții chiar dacă nu le împărtășeau și cei din jurul meu.
        Îi voi fi mereu recunoscătoare lui Griffi pentru faptul că m-a făcut să-mi descopăr latura pacifistă cu toată rebeliunea mea și mai ales să-mi dau seama până unde voi merge întotdeauna pentru ideile mele.
Pentru toate acestea, Griffi este eroina mea. ~


ANDA - HYUUGA

Niciun comentariu: